Archive | July, 2008

Standarde pentru produse mai bune

Posted on 23 July 2008 by Tehnomaniac

Una dintre vechile mele nemulţumiri este legată de standardizare. Nimic nu progresează fără standarde, iar industriile care evită în mod con­stant standardele sunt muribunde. Cei care luptă pentru standarde o fac în speranţa că le pot controla pentru a obţine profit. Ironia este că atunci când jucătorii din industie cad rapid de comun acord în pri­vinţa standardelor, piaţa creşte mai repede, iar ei fac mai mulţi bani decât dacă ar controla standardul.

Unul dintre motivele dezbaterilor permanente este lamentarea inginerilor care spun că standardul X sau Y nu este bun. De fapt, majoritatea standardelor sunt deficitare într-un fel sau altul. Dar inginerii cunosc întotdeauna metodele de ocolire prin care pot corecta aceste defecte.

Avantajele standardizării pot fi exemplificate cel mai bine comparând strategiile Franţei şi ale Statelor Unite privind ener­gia nucleară. Franţa deţine una dintre cele mai impresionante capacităţi de producţie a energiei nucleare din lume, graţie standardizării. Dacă intenţionezi să angajezi pe cineva care a lucrat într-o fabrică şi îl pui să lucreze într-o unitate de pro­ducţie diferită, acesta se integrează perfect pentru că nu trebuie să mai înveţe nimic nou. în Statele Unite, fiecare fabrică are o sarcină anume. Poate fi mai modernă, dotată cu tehnologii mai noi decât în Franţa, dar totul costă mai mult. Angajaţii sunt instruiţi specific şi nu pot fi transferaţi. Este ridicol.

în mediile de business cu standarde puternice, progre­sul este mai rapid, iar companiile care se pliază pe standarde o duc cel mai bine. De exemplu: Olympus şi Sony au influ­enţat constant standardele din industria camerelor foto di­gitale. Iar acest lucru nu a ajutat niciuna dintre companii. Memoria standard folosită iniţial pentru camere digitale era Compact-Flash, migrând apoi către SD. La început, Olympus a încercat să comercializeze un card „smart media”. Când acela nu a mai evoluat, Olympus (împreună cu alt concurent fără succes, Fuji) a început să viseze la memoria xD, un alt nonsens. în timp ce Olympus folosea Compact Flash-ul standard pentru unele dintre modelele sale high-end, iniţia­tivele sale non-standard afectau practic compania, provocând antipatie în rândul clienţilor.
Acelaşi concept este valabil şi pentru Sony, care insistă să folosească Memory Stick-uri, pentru a-i forţa pe clienţi să plătească mai mult. Nimeni nu apreciază că este manevrat pentru a scoate mai mulţi bani din buzunar, iar Sony înre­gistrează o scădere a cotei de piaţă din cauza încăpăţânării sale. Ce mă deranjează pe mine este faptul că aceste com­panii care insistă să folosească memorii nestandardizate nu dau atenţie tuturor acestor nemulţumiri. Companiile care au respectat standardele - Canon, Nikon şi Panasonic - domină majoritatea categoriilor de camere digitale.

Probabil, cel mai bun exemplu de stardarde care au rezultat în mega-afaceri de multi-miliarde de dolari este industria de semiconductori. Toţi producătorii de cipuri se bazează pe standarde rigide şi totuşi în continuă evoluţie. Dimensiunea straturilor de siliciu este standardizată la nivelul tuturor furnizorilor şi producătorilor de echipamente. Acum se trece la procesul de producţie pe 45 nm; nu 42, 43, 48 sau alte numere ciudate. Uneori, standardele se deteri­orează dintr-un motiv sau altul. De exemplu, în cursa pentru o performanţă mai bună a desktop-urilor, noţiunea de mem­orie standard pentru PC a dispărut. De vină sunt pasionaţii de jocuri mâncătoare de energie şi maniacii creşterii frecvenţei. Rezultatul constă în confuzie şi încetinirea pieţei. Mă întorc cu câţiva ani în urmă: când vroiai să asamblezi un sistem, trebuia să cumperi o placă de bază şi un set stan­dard de cipuri de memorie, cum ar fi PC-100. Nu trebuia să cunoşti viteza sau alte detalii, ci doar să rulezi PC-100.

în prezent, a face un upgrade este ca şi cum ai cumpăra cauciucuri pentru o maşină. Fiecare autoturism pare să aibă propriile dimensiuni şi forme specifice, cu diferite modele de jante. în timp ce agreez ideea de a avea o maşină distinctă, nu pot să nu mă gândesc că, dacă toate maşinile ar fi identice, am putea dezvolta o reţea de transport standardizată. Imaginaţi-vă cum ar fi să aveţi o maşină pe care nu trebuie să o conduceţi; o introduceţi în reţea, indicaţi destinaţia, iar drumul se ocupă de rest. Dar acest vis nu va deveni niciodată realitate atâta timp cât vor exista toate aceste maşini nestandardizate. în plus, nimeni nu mi-a explicat niciodată de ce aproape fiecare telefon mobil are o mufă de încărcare nestandardizată. Sau de ce există atât de mulţi conectori USB diferiţi. Dar răspunsul îl ştiu şi singur: pentru a ridica preţurile şi pentru a te face să plăteşti mai mult de fiecare când vrei altceva. Minunat.

Popularity: 8% [?]

Comments (0)

Cum poti ajuta omenirea fara sa te coste bani si timp?

Posted on 20 July 2008 by Tehnomaniac

Majoritatea dintre noi am trăit cel putin o data o tragedie ce a implicat boala cu : Cancer, Parkinson sau Alzheimer. Exista tot feluri de organizatii non-profit,care incearca sa ajute oamenii bolnavi sau familiile acestora. Sigur sunt persoane dintre noi  care doneaza bani/timp sa ajute, dar sunt si  cei care fie  nu au bani fie sunt foarte ocupati. Pentru cei care se regasesc in cea de-a doua  categorie  avem o solutie ceva mai tehnologica. iar tu poti face diferenta fara sa te coste BANI si TIMP. Calculatorul tau se ocupa de toate.

Ideea este simpla : Atunci când o problemă este prea complexă pentru un singur calculator ca sa fie rezolvata în timp util, problema este sparta si facuta in mai multe piese. Fiecare calculator rezolva o piesa din problema originala. Apoi, rezultatele sunt trimise inapoi la un server principal. Acesta este numit „distributed computing”.

De obicei, programele de „distributed computing” functioneaza ca un Screensaver, astfel încât să ruleze in momentul în care computerul este inactiv. Pentru a intra într-un proiect „distributed computing”, descarci un program. Programul se conectează la un server pentru a primi sarcini.

Proiectele de „distributed computing” nu necesita un calculator puternic. Dacă al tau a fost cumpărat în ultimii trei sau patru ani, probabil, acesta va funcţiona. Aveţi, totuşi, nevoie de o conexiune la Internet dar viteza nu este importantă.

Iată câteva proiecte populare care pot sa te ajute sa zici „EU FAC DIFERENTA

Folding@home

Folding@home este administrat de Pande Group, un laborator care face parte din Universitatea Stanford, departamentul de chimie si biologie structurala. Folding@home are ca obiectiv sa inteleaga de ce proteinele "misfold",ceea ce inseamna o problema de asamblare a  proteinelor, poate duce la boli, cum ar fi Alzheimer si cancer .
Programul se ruleaza pe Windows, Mac OS X şi Linux, precum si  Sony PlayStation 3.

Rosetta@home

Este administrat de Laboratorul de la Universitatea din Washington. Ca si Folding@home, Rosetta@Home studiază si analizează proteine. Proiectul poate duce la un tratament pentru SIDA, malarie,cancer  si alte boli .
Rosetta@home ruleaza pe Windows, Mac OS X şi Linux.

World Community Grid

IBM sponsorizeaza World Community Grid, care asigura  resursele disponibile pentru proiectele non-profit de care beneficiaza umanitatea

The World Community Grid iti permite să alegi din mai multe proiecte diferite. Poti ajuta la studiul schimbărilor climatice. Sau mai bine ajuta agricultorii să dezvolte tulpini de orez. Puteţi ajuta deasemenea si la  studiul de boli, cum ar fi cancerul, SIDA si hepatita C.

Programul ruleaza pe Windows, Mac OS X şi Linux.

Ce mai astepti?. Du-te la unul din proiectele mentionate mai sus,downloadeaza programul si zambeste ca faci diferenta !

Popularity: 7% [?]

Comments (1)

Tags: , , , , ,

SONY ERICSSON G700, UN SMARTPHONE DISCRET

Posted on 20 July 2008 by Tehnomaniac

Sony Ericsson G700

Născută în 2001, în urma fuziunii sectoarelor mobile ale firmelor ale căror denumiri au fost alăturate în noul nume de piaţă, compania Sony Ericsson este unul dintre cei mai puternici jucători ai pieţei mobile. De-a lungul timpului, compania a introdus o serie de terminale dedicate care au schimbat modul în care telefoanele mobile erau percepute. Vorbim, bineînţeles, de seria Walkman, care a introdus conceptul de telefon dedicat muzicii, seria Cybershot, care a introdus sisteme optice de calitate pentru terminalele mobile şi de seria Bravia, comercializată deocamdată doar în Japonia, care îmbină ecranului unui terminal mobil cu transmisiile televizate digitale.

Continue Reading

Popularity: 31% [?]

Comments (0)

Tags: , , , , ,

HTC TOUCH DIAMOND, APROAPE PERFECT

Posted on 20 July 2008 by Tehnomaniac

HTC TOUCH DIAMOND

Regele neîncoronat al terminalelor Windows Mobile, compania taiwaneză HTC, a lansat unul dintre cele mai aşteptate produse anunţate în cursul acestui an. HTC Touch Diamond, căci despre el este vorba, este cel mai interesant urmaş al primului telefon din seria Touch, lansat acum exact un an. Adaptat tendinţelor tehnologice, dar şi celor de design, acesta oferă o interfaţă senzitivă actualizată şi posibilităţi de conectare de top. Cunoscut sub denumirea de cod Diamond, acesta va fi urmat de un produs similar, dar care va oferi şi o tastatură QWERTY: Touch Pro. Până la apariţia acestui model, undeva în cursul lunii august, ne vom apleca asupra diamantului.

Utilizatorul care va arunca o scurtă privire asupra portofoliului de produse HTC va observa probabil că acestea arareori au avut un aspect menit să atragă masele de utilizatori. Funcţionalitatea înaintea aspectului pare să fi fost sloganul companiei, lansarea modelului HTC Touch Diamond marcând şi o schimbare de atitudine. Mic, compact, rafinat şi uşor, modelul de faţă este un produs în ton cu cerinţele utilizatorilor şi cu direcţiile de design urmate de rivali.

PRIMA IMPRESIE CONTEAZĂ

image 0 veche reclamă la produse cosmetice spunea că nu există o a doua şansă pentru a crea o primă impresie. HTC ştie acest lucru, terminalul de faţă fiind pregătit pentru aşa ceva. Subţire, uşor şi solid, Touch Diamond va impresiona de la primul contact. Materialul plastic din care este confecţionat nu este negru profund, aşa cum apare în imaginile de promovare, ci un gri foarte închis. Calitatea acestuia este foarte bună, făcând un contact ferm cu mâna în ciuda finisajului lucios. O surpriză plăcută de design este spatele terminalului, care aduce oarecum cu modelul Prism fabricat de Nokia, dar care a ales calea, mult mai interesantă, a asimetriei. în plus, modelul tridimensional al părţii posterioare asigură o priză suplimentară bună.

Ecranul touchscreen este sensibil şi are o protecţie moderată la zgârieturi. Opţional, utilizatorul poate păstra folia de protecţie inclusă, care nu are doar rolul unui banal ambalaj. Impactul acesteia asupra senzivităţii ecranului este mic, dar vizibil.

HTC a integrat foarte bine butoanele laterale de control al volumului şi cel de pornire, acestea fiind discrete. La fel de invizibil este şi stylus-ul, acesta beneficiind şi de o protecţie magnetică, superioară celui mecanic. Pentru conectarea la PC sau a căştilor incluse în pachet, HTC oferă un conector USB nestandard, o alegere destul de neinspirată din cauza limitărilor impuse astfel.

Blocul de taste principal cuprinde doar butoanele de preluare şi respingere a apelurilor, precum şi tastele Home şi Back. Deoarece interfaţa este una senzitivă, nu există un jog-dial propriu-zis pentru control, locul acestuia fiind luat de o rolă de derulare de tip touch, 4 zone senzitive care au rolul unui D-Pad şi un buton central, aferent comenzii OK. Difuzorul şi camera video secundară sunt integrate în partea superioară a carcasei.

HARDWARE DE TOP

Prima privire aruncată fugar asupra specificaţiilor se va opri aproape sigur asupra cantităţii de memorie. Având nu mai puţin de 192MB memorie RAM, Touch Diamond este un deschizător de drum pentru terminalele care au evadat din marasmul cantităţilor insuficiente de memorie. Rezultatul va fi vizibil imediat, rularea mai multor aplicaţii complexe în acelaşi timp fiind o adevărată plăcere. Procesorul central al terminalului, Qualcomm MSM7201A, este o soluţie completă într-un singur chip. Rulând la frecvenţa de 528MHz, acesta oferă, pe lângă procesorul central de tip ARM 11, şi suport EDGE, UMTS, HSDPA, wireless şi GPS, precum şi un accelerator grafic 2D şi 3D. Adăugând în această ecuaţie şi memoria internă de 4GB, care din păcate a adus cu ea dispariţia slot-ului de memorie, putem spune că ne aflăm în faţa unuia dintre cele mai puternice şi rapide terminale Windows Mobile.

specificaţii Tuch diamond

Ecranul TFT are o rezoluţie VGA de 480×640 pixeli şi o adâncime de 65 de mii de culori, calitatea senzorilor tactili fiind, aşa cum eram deja obişnuiţi de la celelalte terminale HTC, excelentă. Ţinând cont şi de dimensiunea acestuia, 2.8", ecranul oferit de Touch Diamond este o surpriză foarte plăcută. Mai puţin plăcute sunt însă performanţele camerelor foto. Dacă minuscula cameră frontală, destinată apelurilor 3G, este aproape întotdeauna un model nepretenţios, camera principală, de la care am fi avut aşteptări, dezamăgeşte. Contrastul mic, balansul incorect al luminozităţii şi ocazionalele aberaţii de culoare sunt probleme care vor deranja utilizatorul, mai ales în condiţiile în care concurenţa oferă senzori buni de 5 megapixeli şi Xenon Flash. Tot un minusuri sunt şi calitatea audio medie, care poate fi îmbunătăţită uşor prin conectarea altor căşti decât cele incluse în pachet, şi bateria anemică.

TOUCHFLO 3D

image Soluţia software oferită de HTC este bazată pe cea mai nouă versiune a sistemului de operare mobil Microsoft, Windows Mobile 6.1 Professional. Utilizatorii se vor lovi însă destul de rar de clasicele elemente grafice ale sistemului de operare, interfaţa TouchFLO 3D punând stăpânire peste interfaţa acestuia. Singurele locuri în care utilizatorul se va lovi de ferestrele Windows vor fi meniurile Settings şi Program şi bara de status, cu icoanele şi ferestrele ei de dialog. Un amendament, din acest punct de vedere, este Task Managerul oferit, care este uşor de accesat şi de operat chiar şi în lipsa unui stylus.

Construită în jurul unor elemente grafice preponderent albe şi negre, în concordanţă cu design-ul general al terminalului, TouchFLO 3D este o briză de aer proaspăt în anosta lume Windows Mobile. în partea inferioară a ecranului, această interfaţă conţine o serie de icoane, care oferă acces la următoarele module: Home, listă de contacte, mesaje, e-mail, Internet, muzică, imagini şi secvenţe video, vreme, setări şi aplicaţii. Derularea între aceste module se face fie prin derularea în cadrul acestui meniu cu ajutorul degetului (prin tragerea unui bloc care are rolul unui cursor şi al unui indicator vizual), fie cu ajutorul D-Pad-ul de pe tastatură, fie prin derularea laterală cu ajutorul degetului direct pe zona activă a ecranului. Această ultimă posibilitate este însă destul de greoaie, din cauza riscului activării unor alte aplicaţii.

TouchFLO 3D nu se opreşte însă aici. De exemplu, contactele favorite din lista cu numere de telefon, albumele muzicale sau imaginile pot fi răsfoite grafic prin efectuarea unei mişcări verticale pe ecran, în timp ce derularea unor piese sau controlarea nivelului de zoom al pozelor se pot face prin utilizarea rolei senzitive din cadrul blocului de taste. Alte elemente interesante aduse de TouchFLO 3D sunt cele două tastaturi virtuale, una QWERTY şi una care oferă 2 butoane pe fiecare tastă, fiecare oferind un feedback vizual pentru tastele apăsate. O apropiere grafică similară se poate regăsi şi în cadrul listei de contacte, unde bara laterală alfabetică permite saltul rapid la o literă specifică, o metodă mai rapidă decât impresionanta derulare a ecranului cu ajutorul mişcărilor verticale.

Accelerometrul inclus în cadrul telefonului permite controlul orientării ecranului în funcţie de poziţia acestuia, facilitate disponibilă în cadrul galeriilor de imagini sau în cadrul browser-ului. De acest accelerometru profită şi micul joc oferit de HTC, care necesită orientarea unei bile printre obstacole controlând-o prin înclinări discrete ale terminalului.

în afara clasicelor aplicaţii Windows Mobile care vin preinstalate pe toate telefoanele motorizate de acesta, Touch Diamond oferă şi o serie de aplicaţii suplimentare. Cele mai interesante dintre acestea sunt browser-ul Opera Mobile, care a înlocuit mai puţin perfomantul Internet Explorer, un client RSS (RSS Hub) şi un player video pentru serviciul online Youtube. Pentru a profita de modulul GPS intern, HTC oferă preinstalată aplicaţia Google Maps. Din cauza lipsei hărţilor pentru România şi necesităţii efectuării unui trafic constant de reţea, utilitatea acesteia este însă discutabilă. Utilizatorii pretenţioşi vor apela cu siguranţă la produse profesionale.

TouchFLO 3D nu este însă tot atât de bine finisat tehnic pe cât de arătos grafic este. în cadrul testului, acesta a manifestat scăderi de performanţă sau întârzieri în execuţia comenzilor, comportament inconstant, care a alternat cu o funcţionare fără reproş, fapt ce denotă mai degrabă probleme de dezvoltare decât de resurse.

APROAPE PERFECT

HTC Touch Diamond este un terminal deosebit, îmbinând putere, eleganţă şi bogăţie a facilităţilor într-un pachet de mici dimensiuni. Singurele reproşuri care i se pot aduce sunt calităţile foto şi audio, care ar fi meritat o atenţie mai mare.

Sursa : ( Extreme Pc )

Popularity: 13% [?]

Comments (1)

Tags: , , , ,

PC-UL DIN BUZUNAR : SMARTPHONE, LA PUTERE

Posted on 20 July 2008 by Tehnomaniac

 Smartphone

Există utilizatori care încă nu au descoperit puterea unei platforme moderne mobile, utilizând un astfel de produs complex la nivelul vechilor telefoane mobile clasice. în cadrul acestui articol vom încerca să analizăm aplicaţiile care pot îmbogăţi experienţa mobilă a utilizatorului, oferindu-i facilităţi similare celor furnizate de un sistem desktop.

Producătorul finlandez Nokia deţine partea leului din piaţa in continuă creştere a terminalelor mobile inteligente, sistemul de operare Symbian, motorizat de platforma S60, fiind cea mai întâlnită soluţie mobilă. în consecinţă, am ales această platformă pentru prezentarea produselor software din cadrul acestui articol. Bineînţeles, în funcţie de preferinţele utilizatorilor pentru sistemele de operare Windows Mobile, Linux, Symbian UIQ sau OSX, diversitatea aplicaţiilor sau calitatea experienţei se poate modifica vizibil, cele mai multe aplicaţii de acest gen având cel puţin un produs echivalent disponibil.

INTERNET MOBIL DE BUZUNAR

OPERA MINI Dacă browser-ul modern oferit de Nokia în cadrul fiecărui terminal livrat nu vă satisface, fie datorită afişării integrale a paginilor, care aduce şi o factură de date consistentă, fie datorită redimensionării paginilor, fie datorită modului de navigare, Opera ASA vă oferă un produs gratuit, compact şi adaptat perfect terminalelor mobile: Opera Mini Advanced. 0 aplicaţie nativă Java Mobile, Opera Mini va aduce un spor semnificativ de viteză, paginile Web fiind procesate de către serverele companiei şi retrimise către utilizator, în ciuda suportului JavaScript redus, a lipsei randării graficii vectoriale SVG sau a problemelor ocazionale cauzate de frame-urile HTML, Opera Mobile este un partener pentru Nokia Browser, fiind util în situaţiile în care acesta are probleme de afişare.

Fie că este vorba de accesarea fişierelor găzduite pe calculatorul de acasă, fie că este vorba de transmiterea unor imagini sau documente în siguranţă, fie că este vorba despre accesarea mai simplă a kit-urilor de instalare a aplicaţiilor mobile găzduite pe PC, un client FTP este o soluţie simplă şi fiabilă. Sic! FTP este o soluţie gratuită şi solidă, chiar dacă nu oferă suport pentru criptarea datelor transmise sau primite. Aplicaţia permite selectarea fişierelor, descărcarea sau trimiterea lor, autentificarea, fiind capabil să folosească atât conexiunile mobile Internet, cât şi eventuala placă de reţea wireless prezentă în telefon.

Mobile Weather Un alt produs gratuit, Mobile Weather permite actualizarea periodică a prognozei meteo pentru următoarele 2 zile, afişarea datelor fiind integral grafică. Oferind o bază de date cu oraşe consistentă şi un mod banal de lucru, Mobile Weather poate scuti utilizator chiar şi de actualizarea manuală, prin includerea unui modul de programare, care poate actualiza informaţiile meteo în mod regulat.

Cei care au devenit dependenţi de informaţiile oferite de fluxurile RSS vor putea apela la serviciile oniine oferite de NewsGator Go. Aplicaţia va colabora foarte bine cu contul Newsgator al utilizatorului, permiţând nu doar descărcarea ultimelor informaţii oferite de canalele incluse în lista de subscripţii, dar şi sincronizarea ştirilor citite cu ajutorul clientului Web sau cu eventualul client desktop. în funcţie de setările server-ului care oferă fluxul RSS, se poate citi direct (sau chiar offline) o parte din conţinutul ştirilor sau se pot deschide legăturile Web incluse în corpul acestora. Mai mult, există şi posibilitatea păstrării locale a informaţiei, prin intermediul facilităţii Clipping.

Skype Mobile Preţul convorbirilor telefonice efectuate prin serviciile de roaming este încă o problemă, o alternativă ieftină sau chiar gratuită fiind binevenită. Chiar dacă a fost lansată de curând şi este limitată de unele restricţii geografice, versiunea beta a celui mai popular client VolP, Skype, pare promiţătoare. Oriunde este disponibilă o reţea wireless, utilizatorul va putea efectua convorbiri ieftine cu prietenii sau partenerii. Facilităţile clientului Skype Mobile, chiar dacă sunt sărăcăcioase pentru moment, oferă funcţiile de baze necesare. Cei care doresc doar un client SIP pot încerca alternativa Gizmo, oferită de către Nokia prin intermediul serviciului de download al telefonului.

în cazul în care mesageria instanţă este suficientă, un client universal gratuit, precum Pairingo, va satisface orice utilizator. Oferind suport pentru reţelele Yahoo, MSN, Google, ICO, AIM şi Jabber, acesta oferă o interfaţa plăcută şi simplu de utilizat. Pe lângă facilităţile obişnuite de mesagerie, păstrarea mesajelor primite offline sau partajarea unor fişiere, Pairingo permite şi convorbiri audio, care se desfăşoară prin înregistrarea şi trimiterea unui fişier audio, dar şi posibilitatea schimbului de mesaje cu un grup de utilizatori. Pentru cei care preferă un protocol vechi şi simplu precum Internet Relay Chat, clientul mIRGGI este o soluţie alternativă la fel de puternică.

Nu trebuie uitat că serviciile liderului Google au şi versiune mobile utile. Motorul de căutare propriu-zis, Google Maps, Youtube sau GMail pot fi instalate sub forma unor aplicaţii native Symbian, oferind acces mai rapid la aceste facilităţi. Pentru restul aplicaţiilor, Google oferă o pagină Web de tip portal care permite accesul direct la toate serviciile oniine disponibile.

MULTIMEDIA DIN PLIN

LCG Jukebox Playerul audio inclus în sistemul de operare oferă facilităţi suficient de bune pentru majoritatea utilizatorilor. Cu toate acestea, cei pretenţioşi vor aprecia facilităţile suplimentare oferite de LCG Jukebox, cum ar fi egalizatorul cu 10 benzi, descărcarea automată a versurilor unei piese audio, posibilitatea căutării oniine a coperţilor albumului ascultat sau facilitatea de Sleep Time. Cea mai bună facilitate însă este, fără îndoială, streaming-ul oniine. Oferind un număr semnificativ de posturi de radio deja incluse într-o listă, dar şi posibilitatea adăugării unor fluxuri audio preferate, LCG Jukebox este, în ciuda interfeţei nu tocmai optime, cea mai bună soluţie pentru streaming audio. între timp, Nokia pregăteşte produsul Internet Radio, care va fi inclus în curând în cadrul actualizării S60 v3 Feature Pack 2.

Real Player, soluţia pentru vizualizarea fişierelor video, este una săracă şi generatoare de probleme. Cei care intenţionează să-şi utilizeze telefonul ca player multimedia ar putea arunca o privire asupra produsului comercial CorePlayer. Oferind un suport complet pentru protocoalele de streaming, un suport video bogat (care include chiar fişiere H.264 sau containere Matroska) şi browsing într-o reţea locală care foloseşte Samba, CorePlayer este cea mai interesantă soluţie media pentru telefonul mobil. Iar dacă tot am ajuns în domeniul video, Emtube va aduce direct pe ecran orice fişier găzduit de site-ul YouTube. Având temporar probleme de redare a fişierelor FLV din cauza unor schimbări recente în structura site-ului, Emtube permite căutarea, salvarea locală şi ataşarea la lista de fişiere favorite a oricărui clip oferit de acest site. Alternativa acestuia, Mobitubia, oferă facilităţi similare, dar adăpostite sub o interfaţă prea stufoasă şi problematică.

TELEFONUL, PC DE BUZUNAR

Acest articol este doar un mic aperitiv pentru interesanta lume a aplicaţiilor software mobile, care pot transforma un banal smartphone într-un calculator de buzunar util şi accesibil. Aplicaţiile disponibile pot depăşi sfera oniine sau media, suite precum Mobile Office, baze de date informaţionale precum Mobile Facebook sau dicţionare precum ABBYY Lingvo mărind considerabil spectrul utilizărilor unui smartphone sau PDA Phone.

Sursa : ( Extreme Pc )

Popularity: 9% [?]

Comments (0)

Tags: , , , ,

KASPERSKY 2009: A OPTA GENERAŢIE, UN SUFLU NOU

Posted on 18 July 2008 by Tehnomaniac

clip_image002

Eugene Kaspersky este unul dintre copiii teribili ai domeniului tehnologiei informaţiei. Absolvent al Facultăţii de Criptografie, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din Moscova, el a devenit atras de viruşii informatici în momentul contactului cu primul dintre ei: "Cascade", un umil virus care infecta executabilele DOS şi determina alterarea caracterelor ASCII de pe ecran. Câţiva ani mai târziu, el va deveni co-fondatorul companiei Kaspersky Lab, astfel începând istoria unui produs de referinţă al lumii securităţii informatice. Produsul, denumit iniţial AntiViral Toolkit Pro, va fi redenumit doi ani mai târziu Kaspersky Anti-Virus şi îşi va începe ascensiunea către vârful ierarhiei aplicaţiilor de securitate.

Versiunea 2009, a 8-a serie de produse de securitate Kaspersky, aduce cele mai impresionante schimbări de la apariţia versiunii 5 încoace. Dacă atunci produsul antivirus Kaspersky a intrat în rândul aplicaţiilor moderne prin actualizarea interfeţei şi rafinarea opţiunilor, versiunea 2009 aduce o serie de îmbunătăţiri majore ale modulului firewall, introducând totodată un modul HIPS modern, menit să rezolve probleme de performanţă a detecţiei în momentul utilizării rutinelor de analiză a comportamentului.

 

PRIMUL CONTACT

Kaspersky internet security 2009

Instalarea aplicaţiei prezintă două aspecte interesante. Mai întâi, rutina de instalare va detecta aplicaţiile antivirus, firewall sau antispyware instalate, recomandând dezinstalarea acestora. Unele dintre acestea, cum ar fi Avast!, pot fi dezinstalate direct de rutina de instalare, altele însă, cum ar fi cazul AVG 8, sunt detectate chiar dacă au fost dezinstalate, utilizatorul fiind nevoit să purceadă la neplăcuta muncă de curăţare a regiştrilor Windows. După terminarea procedurii de instalare, utilizatorul poate opta pentru două moduri de lucru, unul standard, care nu va chestiona utilizatorul pentru fiecare validare a unei operaţiuni, şi un mod avansat, care necesită cunoştinţe mai bune despre aplicaţii şi modul lor de rulare. Opţiunea standard poate însă valida şi un cod malign necunoscut, recomandarea noastră fiind, în mod evident, alegerea modulului avansat.

Interfaţa aplicaţiei a suferit modificări substanţiale, aceasta fiind structurată complet diferit. Chiar dacă noua aranjare a meniurilor şi opţiunilor va părea nefirească, după câteva ore de lucru cu aplicaţia, sentimentul de rătăcire constantă prin meniuri va dispărea treptat. Printre celelalte noutăţi ale acestei interfeţe se numără afişarea în mod grafic a unor statistici aferente fiecărui modul de scanare, afişarea numărului total de semnături, departajate în funcţie de tip şi de ora de actualizare, şi apariţia unor icoane pentru activităţi importante adiţionale, diferite pentru fiecare modul de securitate în parte.

 

NOU Şl ÎMBUNĂTĂŢIT

Kaspersky Internet Security 2009

Antivirusul Kaspersky a fost din totdeauna recunoscut ca un produs destul de avid după resurse, chiar dacă problemele de performanţă au fost remediate parţial la fiecare versiune nouă. Versiunea 2009 reuşeşte să impresioneze atât prin viteza mai mare de scanare, în medie cu 40%, cât şi prin impactul mic al modulului rezident asupra performanţelor generale ale sistemului. Acest spor de viteză a fost obţinut prin rescriere motorului de scanare, compania producătoare însuşindu-şi bine criticile aduse de către utilizatori.

Al doilea punct important al listei de facilităţi noi este modulul HIPS. Cea mai modernă arhitectură de protecţie, modulul Host Based Intrusion Prevention, permite detectarea ameninţărilor care nu pot fi detectate prin utilizarea clasicei metode antivirale bazate pe semnături prin analizarea comportamentului unui fragment de cod, a modificărilor pe care acesta intenţionează să le facă asupra fişierelor de sistem sau a unor alte fişiere obişnuite şi prin limitarea modalităţilor prin care acest cod ar putea ocoli sistemele clasice de protecţie heuristică. Dublat de un motor de detectare a fişierelor de tip rootkit şi de clasicul motor proactiv, acest serviciu oferă un mediu sigur şi, cel mai important, care nu afectează vizibil performanţele sistemului. Utilizatorii vor putea observa acest modul în acţiune în momentul rulării pentru prima dată a unei aplicaţii, aceasta fiind scanată extensiv timp de câteva secunde bune, timp în care este analizat comportamentul acesteia într-un mediu izolat.

Modulul Firewall este o altă parte a suitei care a suferit modificări vizibile, devenind un produs competitiv solid. Acesta permite detectarea automată a aplicaţiilor care accesează reţeaua, stabilind pentru fiecare dintre acestea reguli de interacţiune atât cu exteriorul, cât şi cu sistemul utilizatorului. Aplicaţia Firewall este integrată cu modulul HIPS, setările bogate de acces local sau remote aferente fiecărui program instalat fiind disponibile în cadrul ferestrelor acestuia. Din cadrul panoului de opţiuni avansate se pot seta posibilitatea de acces la regiştri, interacţiunea sau controlul altor procese, accesul direct la memorie sau editarea privilegiilor de sistem, fiind posibilă atât limitarea aplicaţiilor cunoscute, cât şi detectarea comportamentului suspect al celor necunoscute. In mod evident, nu putea lipsi un modul de detecţie a intruziunilor externe (IDS).

Modulul Security Analyzer, prezent în cadrul meniului System Security, oferă posibilitatea scanării şi detectării aplicaţiilor care conţin vulnerabilităţi cunoscute. în cursul testării, acest modul a semnalizat prezenţa unor versiuni vechi ale aplicaţiei Audacity şi a plug-in-urilor Flash, oferind detalii despre vulnerabilităţile descoperite şi versiunile care corectează problema.

 

ANTIVIRUS, ANTISPAM, ADBLOCKER

Kaspersky Internet Security 2009

Compania Kaspersky a evidenţiat în cadrul prezentărilor oficiale îmbunătăţirile de performanţă, nefăcând însă nici un fel de remarcă privitoare la eventualele îmbunătăţiri ale algoritmilor de detecţie. Până la apariţia primelor teste relevante, putem considera că performanţele se vor situa la acelaşi nivel cu cel al versiunii anterioare, cu amendamentul îmbunătăţirii algoritmilor de detecţie comportamentală graţie noului modul HIPS. în consecinţă, dacă rata de detecţie la cerere (cu semnături actualizate) se va situa cel mai probabil în aceeaşi zonă de vârf, cu 98.3% rată de detecţie (conform testelor av-comparatives.org), cele doar 21 procente de eşantioane virale detectate pe baza rutinelor heuristice sperăm că vor evolua către cote mai impresionante.

Scanarea antivirus nu se va aplica doar fişierelor locale, ci şi asupra traficului generat de aplicaţiile de e-mail, de browsere sau de mesagerie instanţă. în momentul testării, am remarcat uşoare probleme generate de scanarea Web în cazul utilizării browserelor care folosesc nativ sau permit activarea HTTP Pipelining. Acestui serviciu se adaugă şi un modul de interceptare a aplicaţiilor de tip keylogger şi dialer.

Ca în orice suită de securitate modernă, nu puteau lipsi sistemele de securizare a navigării online. Primul dintre acestea, modulul antiphising, va permite blocarea site-urilor maligne. în cadrul categoriei Online Security, dar accesibilă direct şi din cadrul barei de instrumente din browser, este oferită o tastatură virtuală care permite celor suspicioşi să introducă caractere fără a apela la tastatură, eliminând posibila interceptare a datelor critice de către un eventual keylogger.

A doua componentă de bază a protecţiei online, modulul Antispam, a oferit o performanţă bună, intercepând de la prima rulare aproximativ 71% din mesajele spam utilizate în test. Acesta include filtre de tip bayesian, posibilitatea setării de liste albe sau negre şi o foarte bună integrare cu clienţii Outlook, Outlook Express, The Bat! şi Mozilla Thunderbird. Opţional, poate fi activată facilitatea de vizualizare şi ştergere a mesajelor direct de pe server. în final, modulul de filtrare a bannerelor publicitare oferă opţiuni similare, fiind însă lipsit de facilităţi de filtrare bazate pe expresii regulate.

O SUITĂ IMPRESIONANTĂ

Schimbările aduse modulelor vechi şi diversitatea modulelor noi fac din Kaspersky Internet Security 2009 una dintre cele mai solide soluţii integrate de securitate disponibile pe piaţă. Cei care nu doresc Firewall, Antispam, Adblocker sau Parental Control, dar care sunt gata să renunţe totodată şi la setările avansate ale modulului HIPS, pot opta pentru versiunea Kaspersky Antivirus 2009.

 

Sursa : ( Extreme Pc )

Popularity: 22% [?]

Comments (0)

Tags: , , , , ,

Plăci de bază : Partea III

Posted on 18 July 2008 by Tehnomaniac

DFI LANPARTY LT P35-T2R

DFI LANPARTY LT P35-T2R

Seria LANPARTY de la DFI se adresează în primul rând cunoscătorilor.
La o primă vedere, placa lasă o impresie bună prin PCB-ul ordonat de care beneficiază. Sistemul de răcire este realizat din trei radiatoare independente, neconectate prin heat pipe-uri. VRM-ul digital pe opt stagii este prevăzut cu un radiator de dimensiuni impresionante fixat de PCB cu şuruburi. Radiatorul de northbridge este însă prevăzut cu un sigiliu care cu siguranţă nu va fi pe placul pasionaţilor de overclocking obişnuiţi să schimbe soluţia de răcire standard. Ca facilităţi utile pentru overclocking, merită amintite butoanele pentru Power On şi Reset şi posibilitatea diagnosticării rapide prin Debug LED. Pentru această placă, DFI a folosit în exclusivitate condensatori solizi.
Utilizarea unui chipset mai vechi pentru aceasta placă are, desigur, unele dezavantaje. Astfel, FSB-ul maxim atins cu procesorul de test QX9650 a fost de numai 435MHz. Cu toate acestea, frecvenţa maximă obţinută pentru procesor este peste medie: 4098MHz. Deşi nu au fost folosite heat pipe-uri sau alte elemente de răcire moderne, componentele lui LANPARTY LT P35-T2R nu se încălzesc pe cât ne-am fi aşteptat, în urma overclocking-ului, temperatura procesorului în sarcină a crescut de la 32 de grade C la 51 de grade C. Numărul de operaţii efectuate în CPU gaming test din PCMark Vantage a crescut cu aproape 1600 pe secundă. De asemenea, scorul pentru procesor din 3DMark Vantage a înregistrat şi el o creştere substanţială: aproximativ 4000 de puncte.                                               CONCLUZIE
DFI LANPARTY LT P35-T2R este o soluţie excelentă pentru cei care doresc o platformă de încredere cu potenţial de overclocking ridicat. Cu toate acestea, trebuie avut în vedere faptul că nu beneficiază de cel mai rapid chipset de pe piaţă.

 

GIGABYTE GA-EP45-DQ6

GIGABYTE GA-EP45-DQ6

GA-EP45-DQ6 reprezintă cea mai peformantă platformă Intel mainstream oferită de GIGABYTE la ora actuală.
Placa impresionează prin dotări precum 12 porturi USB, 10 porturi SATA, patru interfeţe Gigabit LAN sau chip-ul de securitate TPM. Trebuie menţionat că interfeţele de reţea suportă funcţia teaming. Astfel, utilizatorul poate utiliza mai multe conexiuni simultan sub forma uneia singure. Layout-ul plăcii este ordonat şi se remarcă utilizarea condensatorilor solizi. VRM-ul pe 12 stagii este răcit, însă nu în totalitate, deoarece o parte din integrate se află pe partea din spate a plăcii. Conform producătorului, cele patru bancuri suportă cel mult 16GB de memorie RAM DDR2 1200MHz. Ca bundle software, producătorul oferă pachetul Norton Internet Security.
Montarea integratelor pe spatele plăcii nu s-a dovedit o problemă, temperatura acestora neatingând nicidecum cote alarmante. FSB-ul maxim atins a fost destul de mic pentru chipset-ul cu care este echipată placa -460MHz - însă acest lucru s-ar putea schimba cu o versiune viitoare de BIOS. Prin overclocking, am putut mări frecvenţa procesorului la 4038MHz, corespunzătoare unui FSB de 425MHz. Multiplicatorii pentru memorie foarte restrictivi au forţat însă tactarea modulelor la numai 850MHz. Astfel, lăţimea de bandă cu memoria nu a suferit îmbunătăţiri considerabile în urma overclocking-ului. De aceea, scorul în PCMark Vantage nu a crescut simţitor. Cu toate acestea, se observă o îmbunătăţire a scorului pentru procesor în 3DMark Vantage de aproape 4000 de puncte. Temperatura în sarcină a crescut de la 52 de grade C la 77 de grade C.
CONCLUZIE
GIGABYTE GA-EP45-DQ6 este o placă de bază excelentă pentru cei care vor multe dotări, însă s-ar putea dovedi nesatisfăcătoare pentru pasionaţii de overclocking.

 

ASROCK P45R2000-WiFi

ASROCK P45R2000-WiFi

Deşi ne-a obişnuit cu implementarea chipset-urilor cu o oarecare întârziere, ASRock demonstrează prin P45R2000-WiFi că doreşte să renunţe la acest obicei.
încercând să se adreseze unui segment de piaţă cât mai mare, producătorul a dotat placa atât cu bancuri pentru memorii DDR2, cât şi DDR3. Cele două porturi eSATA de pe back panel sau interfaţa de reţea wireless oferite de acest model reprezintă dotări incluse tot mai des de ASRock pe plăcile sale de bază. Sistemul de răcire a plăcii este unul cât se poate de simplu, realizat din două radiatoare independente: unul pentru northbridge şi al doilea pentru southbridge. Din păcate, VRM-ul are numai patru stagii şi nu beneficiază de niciun fel de răcire. Pe de altă parte, trebuie apreciată utilizarea condensatorilor solizi pe toată suprafaţa plăcii. Ca şi la celelalte modele ASRock testate, conectorul de alimentare pe 24 de pini este amplasat ciudat, între northbridge şi back panel. Acest lucru poate fi însă pus pe seama aglomerării PCB-ului cu şase bancuri de memorie.
Pe parcursul testelor, VRM-ul s-a încălzit puternic, însă placa a funcţionat stabil chiar şi în cazul overclocking-ului. FSB-ul maxim atins a fost de numai 460MHz, deşi producătorul garantează că prin overclocking se pot atinge 500MHz. Din păcate, opţiunile de mărire a voltajelor din BIOS sunt limitate la câteva nivele pentru fiecare componentă. Singurul pentru care utilizatorul poate stabili voltajul dorit este procesorul. Surprinzător este faptul că la frecvenţa maximă de 3899MHz obţinută pentru procesor, temperatura acestuia în sarcină nu a depăşit 56 de grade C.
CONCLUZIE
Pentru cei care doresc o implementare accesibilă şi bogată în dotări a unui chipset Intel de generaţie nouă, ASRock P45R2000-WiFi reprezintă o soluţie potrivită. Cu toate acestea, folosirea unui sistem de răcire rudimentar este de reproşat.

 

MSI P45 Platinum

MSI P45 Platinum

P45 Platinum este o platformă mainstream pentru procesoare Intel pe socket LGA 775.
MSI a renunţat la stilul clasic de realizare a VRM-ului şi a implementat tehnologia DrMOS. Astfel, un stagiu de alimentare nu mai este alcătuit din doi tranzistori şi un controller, ci dintr-un chip care integrează aceste componente. în acest fel, VRM-ul nu mai necesită multe stagii, cele cinci implementate de MSI pe acest model fiind suficiente. De asemenea, producătorul a renunţat şi la soluţia de răcire CircuPipe, pe care a înlocuit-o cu un nou ansamblu de radiatoare şi heat pipe-uri. în mod curios, placa este prevăzută cu jumperi pentru overclocking, similar plăcilor de bază socket A. Cu toate acestea, utilizatorul poate să realizeze overclocking-ul liniştit şi din BIOS. Placa este prevăzută cu butoane pentru Power On şi Reset, dar şi cu un foarte util buton pentru CLR CMOS amplasat pe back panel. Toţi condensatorii utilizaţi sunt solizi.
La frecvenţa standard de 3GHz, temperatura procesorului a variat între 40 de grade C în idle şi 55 de grade C în sarcină. în privinţa FSB-ului maximatins cu QX9650, MSI P45 Platinum se situează pe o poziţie bună, acesta fiind de 480MHz. Frecvenţa maximă atinsă a fost însă de 3888MHz, corespunzătoare unui FSB de 430MHz. Din cauza multiplicatorilor de memorie restrictivi, modulele au rulat în cazul overclocking-ului la o frecvenţă de numai 864MHz. Temperatura maximă atinsă de procesor la noua frecvenţă a fost de 77 de grade C. Scorul acordat de 3DMark Vantage procesorului a suferit o îmbunătăţire de circa 3000 de puncte, iar framerate-ul în World in Conflict a crescut cu 14 cadre pe secundă.
CONCLUZIE
MSI P45 Platinum este o placă de bază din segmentul mainstream care ar putea să îi surprindă chiar şi pe unii dintre pasionaţii de overclocking.

 

ABIT IP35 PRO XE

ABIT IP35 PRO XE

Deşi Intel a lansat chipset-urile P45 şi P43, ABIT revigorează chipset-ul P35 printr-un facelift la IP35 PRO sub numele de IP35 PRO XE.
La o primă privire, se observă PCB-ul ordonat, realizat în stilul ABIT. Sistemul de răcire respectă acelaşi design ca cel folosit pentru IP35 PRO, numai ca de data aceasta a fost realizat din aluminiu şi nu din cupru. Acesta răceşte northbridge-ul, southbridge-ul şi VRM-ul pe patru stagii. Orice utilizator va aprecia butoanele de Power On şi Reset de pe placă, dar şi switch-ul pentru resetarea configurării BlOS-ului. De asemenea, display-ul cu LED-uri s-ar putea dovedi foarte util în cazul în care sistemul nu iniţializează. Dotarea back panel-ului cu numai patru porturi USB în condiţiile în care placa oferă un total de 12 este însă un aspect de reproşat. Cea mai mare parte a condensatorilor utilizaţi sunt solizi, însă sunt prezenţi şi câţiva condensatori electrolitici.
La frecvenţa de 3GHz, temperatura procesorului de test a variat conform Everest între 39 de grade C în idle şi 52 de grade C în sarcină. Pentru procesor, 3DMark Vantage a acordat un scor de 12298 de puncte, iar în World in Conflict s-a obţinut un framerate de 184 de cadre pe secundă. Pentru FSB, placa oferă un voltaj maxim de 1.43V, iar divizorii folosiţi pentru memorie s-ar putea dovedi insuficienţi. Astfel, în cazul tactării procesorului la 3990MHz cu un FSB de 390MHz, frecvenţa maximă în condiţii de stabilitate pe care am putut-o fixa pentru memorii a fost de 1050MHz. Temperatura procesorului în sarcină a crescut până la 75 de grade C, iar în idle s-a menţinut la 46 de grade C. Scorul obţinut în testele pentru procesor din 3DMark Vantage a suferit o creştere cu peste 3500 de puncte.
CONCLUZIE
ABIT IP35 PRO XE este o platformă de încredere care cu siguranţă va mai atrage utilizatori de PC datorită raportului performanţă/preţ bun.

 

GIGABYTE GA-EP45-DS3R

GIGABYTE GA-EP45-DS3R

GIGABYTE încearcă să ofere o implementare cât mai accesibilă a chipset-ului nou lansat - Intel P45.
Răcirea plăcii este banală, aceasta fiind realizată din două radiatoare independente - unul pentru northbridge şi al doilea pentru southbridge. De asemenea, s-a renunţat la sistemul Crazy Cool menit să asigure o oarecare disipare a căldurii din PCB. Dacă acestea sunt lucruri neglijabile, absenţa unui radiator pe VRM-ul alcătuit din şase stagii este însă un aspect neplăcut. Deşi se doreşte a fi un produs cât mai accesibil, producătorul nu a făcut rabat de la calitatea componentelor utilizate, optând numai pentru condensatori solizi. De asemenea, placa este prevăzută cu nu mai puţin de trei conectori FireWire şi două interfeţe Gigabit LAN. Back panel-ul conţine printre altele conectori S/PDIF atât coaxial, cât şi optic. Maniacii perifericelor pe interfaţă USB vor fi cu siguranţă satisfăcuţi de cele 12 astfel de porturi oferite de GA-EP45-DS3R.
Neacoperirea VRM-ului cu un radiator duce la o încălzire puternică a acestuia, atenuată însă de fluxul de aer produs de cooler-ul folosit pentru test. De asemenea, FSB-ul maxim obţinut a fost de numai 440MHz. La frecvenţa maximă de 3895MHz atinsă de procesor în condiţii de stabilitate, temperatura acestuia nu a depăşit în sarcină 66 de grade C. La overclocking, memoriile au rulat la 1093MHz. Scorul pentru procesor acordat de 3DMark Vantage a crescut de la 12296 de puncte la 15492 de puncte, iar numărul de operaţii pe secundă efectuate în testul de CPU Gaming din PCMark Vantage s-a majorat cu 642.8.
CONCLUZIE
GIGABYTE GA-EP45-DS3R este o placă de bază accesibilă unui segment mare de utilizatori. Cu toate acestea, trebui ţinut cont că nu iese în evidenţă la capitolul performanţă, producătorul punând mai mult accent pe dotări şi construcţie.

 

ASUS P5Q PRO

ASUS P5Q PRO

ASUS P5Q PRO este o placă de bază mainstream construită în jurul celui mai nou chipset Intel pentru desktop: P45.
Cele patru bancuri de memorie oferite suportă numai module DDR2 la frecvenţă maximă specificată de 1200MHz. VRM-ul este realizat pe opt stagii, însă acesta este răcit numai parţial, întrucât integratele din partea superioară a socket-ului nu sunt acoperite de radiatoare. Cu toate acestea, trebuie apreciată prezenţa condensatorilor solizi. De asemenea, spatele plăcii este liber. O parte a VRM-ului şi northbridge-ul sunt răcite de două radiatoare conectate între ele printr-un heat pipe, iar southbridge-ul este acoperit de un al treilea radiator. Back panel-ul oferă şase porturi USB, însă utilizatorul poate beneficia de un total de 12 cu ajutorul bracket-urilor oferite de producător în pachet. Deoarece este o soluţie mainstream, P5Q PRO oferă o singură interfaţă de reţea. Cu toate acestea, sunt prezente două porturi FireWire.
La frecvenţa standard, temperatura procesorului de test a variat de la 31 de grade C în idle la 47 de grade C în sarcină. FSB-ul maxim atins este îmbucurător: 475MHz. în urma overclocking-ului, procesorul a rulat stabil la o frecvenţă de 4038MHz, corespunzătoare unui FSB fixat din BIOS la 425MHz. Temperatura în sarcină a crescut destul de mult, depăşind 80 de grade C. în cazul testelor de procesor din 3DMark Vantage s-a înregistrat o creştere a scorului de peste 3800 de puncte. Dintre jocuri, cea mai bună îmbunătăţire a performanţelor se observă în World in Conflict, îmbunătăţirea scorului obţinut în PCMark Vantage a fost de aproape 1000 de puncte.
CONCLUZIE
ASUS P5Q PRO s-a demonstrat o soluţie mainstream performantă, cu potenţial de overclocking bun, motiv pentru care se poate spune că se adresează unui segment de piaţă mare.

 

Articolul original in : EXtreme Pc

Popularity: 14% [?]

Comments (0)

Tags: , , , , , ,

Plăci de bază : Partea II

Posted on 18 July 2008 by Tehnomaniac

ASROCK X48TurboTwins-WiFi

ASROCK X48TurboTwins-WiFi

Cunoscut producător pentru utilizarea chipset-urilor accesibile, ASRock încearcă acum să ofere tot mai multe soluţii high end.
X48TurboTwins-WiFi este realizată în jurul chipset-ului Intel X48, însă implementarea a fost realizată cu costuri de producţie cât mai mici. Astfel, northbridge-ul şi southbridge-ul sunt acoperite cu două radiatoare independente, simple, realizate din aluminiu, iar VRM-ul pe şase stagii nu beneficiază de niciun fel de răcire. Cu toate acestea, modelul oferă două porturi FireWire şi interfaţă de reţea wireless. Placa este echipată cu şase bancuri de memorie: patru pentru module DDR3 şi două pentru module DDR2. Back panel-ul conţine şase porturi SATA, unul FireWire, două interfeţe Gigabit LAN, doi conectori eSATA şi conectorii S/PDIF. Fiind echipată cu cel mai puternic chipset Intel, placa dispune de două sloturi PCI-Express x16 şi permite astfel utilizatorilor să realizeze şi configuraţii CrossFire.
Lipsa unui radiator care să răcească tranzistorii VRM-ului duce la o încălzire puternică a acestuia. Temperatura a fost însă diminuată datorită fluxului de aer provenit de la cooler-ul folosit pentru test. Deşi dispune de un chipset rapid, X48TurboTwins-WiFi nu a excelat la capitolul performanţă. în cazul FSB-ului maxim, am fost nevoiţi să ne oprim la 420MHz, dincolo de această limită sistemul devenind instabil. Opţiunile de overclocking din BIOS sunt foarte limitate, mai ales în ceea ce priveşte voltajele pentru diverse componente. Frecvenţa maximă atinsă de procesor a fost însă de 3894MHz. în urma creşterii frecvenţei, scorul pentru procesor acordat de 3DMark Vantage a crescut cu 2847 de puncte. CONCLUZIE
X48TurboTwins-WiFi este primul model high end cu chipset Intel lansat de ASRock, motiv pentru care ne putem aştepta la îmbunătăţiri din partea producătorului pe acest segment.

 

ASUS P5E3 Premium WiFi-AP @n

ASUS P5E3 Premium WiFi-AP @n

ASUS P5E3 Premium WiFi-AP @n este o placă de bază high end construită în jurul northbridge-ului Intel X48 şi a southbridge-ului ICH9R.
Ansamblul pentru răcire este realizat din mai multe radiatoare şi heat pipe-uri care acoperă northbridge-ul, southbridge-ul şi VRM-ul pe opt stagii. Un al patrulea radiator este utilizat pentru a prelua prin heat pipe-uri o parte din căldura produsă de northbridge şi VRM. Cele patru bancuri de memorie DDR3 sunt amplasate neobişnuit de jos, situaţie întâlnită şi pe alte plăci de bază ASUS. Datorită funcţiei Express Gate, utilizatorul poate avea acces la Internet fără a utiliza vreun sistem de operare. De asemenea, producătorul a implementat un modul de reţea wireless cu suport 802.11 n. Deşi este un model scump, P5E3 Premium WiFi-AP @n nu dispune de butoane pentru Power On, Reset sau Cir CMOS şi nici de Debug LED. Trebuie apreciate însă utilizarea condensatorilor solizi şi fixarea radiatoarelor de pe northbridge şi southbridge cu şuruburi.
Din păcate nu am putut atinge un FSB de 480MHz, aşa cum speram, limita maximă în condiţii de stabilitate fiind de 470MHz. Frecvenţa maximă obţinută pentru procesorul de test a fost de 3953MHz, corespunzătoare unui FSB de 415MHz. Cele două module de memorie DDR3 au rulat la overclocking la 1664MHz. Numărul de operaţii pe secundă executate de procesor în testul CPU Gaming din PCMark Vantage a crescut cu aproape 3800 de puncte faţă de rularea acestuia la frecvenţa implicită. Lăţimea de bandă cu memoria la citire a atins, conform Everest, 10128MB/S. Temperatura maximă atinsă de procesor la frecvenţa de overclocking a fost de 67 de grade C.                                                        CONCLUZIE
ASUS P5E3 Premium WiFi-AP @n oferă performanţe foarte bune, însă trebuie ţinut cont de preţul de achiziţie, care este şi el pe măsura rezultatelor obţinute.

 

EVGA 132-CK-NF79-A1

EVGA 132-CK-NF79-A1

EVGA 132-CK-NF79-A1 reprezintă o implementare de referinţă a chipset-ului NVIDIA nForce 790i Ultra SLI.
Respectând specificaţiile NVIDIA, singurii condensatori solizi prezenţi pe placă sunt cei folosiţi la realizarea VRM-ului. Sistemul de răcire este compus din mai multe radiatoare interconectate prin heat pipe-uri. Acestea răcesc toate componentele fierbinţi ale plăcii (northbridge, southbridge şi VRM) şi sunt fixate temeinic de PCB prin şuruburi. Dacă doreşte, utilizatorul poate ataşa radiatorului de pe northbridge un ventilator livrat în cutie. Back panel-ul este similar cu mai toate plăcile de bază prezente pe piaţă la ora actuală. Astfel, acesta este alcătuit din şase porturi USB, un port FireWire, un conector eSATA, conectorii PS/2 şi S/PDIF. Conform specificaţiilor date de NVIDIA pentru acest chipset, 132-CK-NF79-A1 este compatibilă numai cu memorii DDR3 tactate la o frecvenţă maximă de 2000MHz. Pentru o diagnosticare uşoară a posibilelor probleme, placa este prevăzută cu un Debug LED.
Rulând la frecvenţa implicită de 3GHz, temperatura procesorului a variat între 27 de grade C în idle şi 40 de grade C în sarcină. Conform Everest, lăţimea de bandă cu memoria este de 9305MB/S la citire şi de numai 7102MB/S la scriere. în urma overclocking-ului la 3915/1989 MHz, la scriere s-a înregistrat o îmbunătăţire, însă la citire lăţimea de bandă a fost redusă. De asemenea, în mod ciudat, a crescut şi latenţa. FSB-ul maxim atins a fost de numai 460MHz. Numărul de operaţii pe secunde efectuate de procesor în testul CPU gaming din PCMark Vantage nu a suferit o îmbunătăţire semnificativă. Cu toate acestea, în Everest FPU SinJulia s-a observat o creştere cu peste 5000 de puncte.                   CONCLUZIE
Fiind un partener cu tradiţie NVIDIA, modelul oferit de EVGA este o soluţie indicată pentru entuziaştii cu buget mare care doresc o configuraţie CrossFire.

 

ZOTAC NF790I-A-E

ZOTAC NF790I-A-E

Partener exclusiv NVIDIA, Zotac oferă o implementare de referinţă a chipset-ului nForce 790i Ultra SLI.
Layout-ul PCB-ului respectă cu exactitate specificaţiile NVIDIA. în consecinţă, au fost utilizaţi condensatori electrolitici în cea mai mare parte. Condensatorii solizi au fost folosiţi numai pentru realizarea VRM-ului pe şase stagii. Trebuie menţionat că noul chipset oferit de NVIDIA oferă suport pentru memorii DDR3 tactate la 2000MHz, datorită modului asincron de funcţionare. Ansamblul de răcire este realizat din mai multe radiatoare şi heat pipe-uri şi este fixat de PCB-ul plăcii prin şuruburi. De asemenea, radiatorul de pe northbridge poate fi echipat şi cu un ventilator, livrat în pachet. Spre deosebire de alţi producători, Zotac oferă pentru nForce 790i SLI şi o interfaţă de reţea wireless. Cele două butoane pentru Power On şi Reset sunt foarte utile pentru pasionaţii de overclocking, însă resetarea configurării BlOS-ului se realizează printr-un jumper clasic.
Un aparent neajuns pentru pasionaţii de overclocking extrem este poate fi considerat voltajul maxim de numai 1.45V disponibil pentru FSB. Pe de altă parte, NF790I-A-E oferă posibilitatea măririi voltajului pentru memorii peste 2V, limită întâlnită la EVGA. Cu toate acestea, FSB-ul maxim atins în condiţii de stabilitate a fost de 485MHz. Mărind frecvenţa procesorului de la 3000MHz la 3990MHz, s-au observat îmbunătăţiri semnificative de performanţă în testele de procesor din 3DMark Vantage şi în cazul rulării FPU SinJulia din Everest. Lăţimea de bandă cu memoria dezamăgeşte puţin, însă trebuie avut în vedere că este vorba de primul controller de memorie DDR3 imlpementat de NVIDIA.
CONCLUZIE
Zotac NF790I-A-E este o soluţie potrivită pentru pasionaţii de jocuri cu buget mare care îşi permit să investească în configuraţii SLI şi memorii DDR3 la frecvenţe mari.

 

ASUS Maximus II Formula

ASUS Maximus II Formula

ASUS Maximus II Formula este cel mai nou membru al familiei Republic of Gamers.
Din păcate, producătorul nu oferă niciun joc ca bundle, însă în pachet se găsesc 3DMark06 Advanced Edition şi Kaspersky Anti-Virus. Ansamblul de radiatoare şi heat pipe-uri utilizat de producător pentru acest model este de-a dreptul impresionant prin dimensiuni. în plus, acesta este fixat pe placa de bază numai cu şuruburi. Toţi tranzistorii VRM-ului pe 16 stagii sunt răciţi, aceştia fiind amplasaţi numai pe partea frontală. Butoanele de Power On şi Reset au fost modificate şi colorate diferit în asa fel încât să arate mai bine. Radiatorul de pe northbridge este prevăzut cu o emblemă luminoasă a familiei din care face parte placa: Republic of Gamers. Aşa cum ne-am obişnuit deja, soluţia audio se montează pe un slot PCI-Express x1, însă de data aceasta este motorizată de un chip Creative. Display-ul LCD specific familiei ROG nu lipseşte nici el din pachet.
Păstrând frecvenţa implicită a procesorului, temperatura acestuia a variat între 37 de grade C în idle şi 54 de grade C în sarcină. în 3DMark Vantage, s-a obţinut un scor pentru procesor de 12485 de puncte. FSB-ul maxim pe care l-am putut obţine folosind procesorul QX9650 a fost de 480MHz. Frecvenţa maximă pentru procesor în condiţii de stabilitate s-a atins pentru un FSB de 425MHz şi a fost de 4038MHz. Memoriile DDR2 au rulat la 1133MHz. Temperatura procesorului a depăşit însă 80 de grade C. Conform testului de CPU Gaming din PCMark Vantage, utilizând noua frecvenţă, procesorul poate executa cu circa 1500 de operaţii pe secundă mai mult decât în cazul rulării la 3GHz. Framerate-ul în World in Conflict a crescut cu 18 cadre pe secundă.
CONCLUZIE
ASUS Maximus II Formula se adresează exclusiv iubitorilor de jocuri pe PC şi pasionaţilor de overclocking, performanţele oferite fiind foarte bune pentru aceştia.

 

GIGABYTE GA-P35T-DQ6

GIGABYTE GA-P35T-DQ6

GIGABYTE GA-P35T-DQ6 implementează chipset-ul Intel P35 şi southbridge-ul ICH9R.
Sistemul de răcire utilizat de GIGABYTE are dimensiuni mari, radiatorul de pe northbridge împiedicând chiar utilizarea unor coolere de procesor. Astfel, Geminll apasă pe acesta indiferent de poziţia în care este montat. VRM-ul pe 12 stagii este răcit de două radiatoare interconectate printr-un heat pipe, conectate în continuare cu un alt heat pipe de radiatorul ce acoperă northbridge-ul. Partea din spate a PCB-ului este prevăzută cu sistemul Crazy Cool, care preia o parte din căldura degajată de componente în PCB. Toţi condensatorii folosiţi de GIGABYTE la realizarea lui GA-P35T-DQ6 sunt solizi. Din păcate, placa nu este prevăzută cu niciun fel de facilitate adresată pasionaţilor de overclocking (butoane Power On, Reset, Cir CMOS sau Debug LED). Back panel-ul este prevăzut cu numai patru porturi USB, restul de opt fiind disponibile prin intermediul bracket-urilor livrate în pachet.
La frecvenţa implicită, frecvenţa procesorului de test a variat între 37 de grade C în idle şi 57 de grade C în sarcină. FSB-ul maxim atins a fost de 465MHz - o valoare bună pentru o placă de bază cu chipset Intel P35. în urma overclocking-ului, procesorul a rulat stabil la 3900MHz, frecvenţă obţinută dintr-un FSB de 390MHz şi multiplicatorul fixat la 10x. Modulele de memorie DDR3 au funcţionat la 1560MHz. Se observă o îmbunătăţire considerabilă de performanţă în cazul testelor de procesor din 3DMark Vantage. Lăţimea de bandă cu memoria a fost şi ea îmbunătăţită în urma overclocking-ului, însă nu s-au înregistrat valori spectaculoase. Procesorul a atins în sarcină 70 de grade C.
CONCLUZIE
GIGABYTE GA-P35T-DQ6 se adresează celor care doresc o platformă fiabilă, trecută de bolile copilăriei. Cu toate acestea, preţul de achiziţie ar putea îndemna utilizatorii să opteze pentru un model bazat pe Intel P45.

 

ASROCK P43R1600Twins-WiFi

ASROCK P43R1600Twins-WiFi

ASRock P43R1600Twins-WiFi reprezintă o soluţie mainstream destinată utilizatorilor cu un buget redus.
Respectând obiceiul specific, producătorul a echipat placa cu şase bancuri de memorie: patru pentru DDR2 şi două pentru DDR3. Deşi este un model accesibil, P43R1600Twins-WiFi dispune de dotări caracteristice modelelor high end: interfaţă de reţea wireless, conector eSATA şi două porturi FireWire. De asemenea, toţi condensatorii prezenţi pe placă sunt solizi. VRM-ul este alcătuit din numai patru stagii şi nu beneficiază de niciun fel de răcire. Northbridge-ul şi southbridge-ul sunt răcite de două radiatoare simple, independente între ele. O alegere destul de curioasă este amplasarea pe placă a unor jumperi meniţi să regleze multiplicatorul dintre FSB şi frecvenţa memoriei RAM.
VRM-ul se încălzeşte puternic, overclocking-ul nefiind recomandat fără un flux de aer îndreptat către acesta. Opţiunile de modificare a voltajului din BIOS sunt limitate, procesorul fiind singurul pentru care se poate fixa o valoare dorită. Pentru restul componentelor, utilizatorul are de ales între: Low, Medium, High şi Highest. Temperaturile înregistrate pentru procesor au fost de 31 de grade C în idle şi 41 de grade C în sarcină. FSB-ul maxim atins a fost de numai 410MHz, lucru care arată că acest model nu este în niciun caz destinat overclocking-ului. La frecvenţa de 3803MHz, temperatura procesorului a variat între 34 de grade C în idle şi 54 de grade C în sarcină. Se observă o creştere a punctajului acordat de 3DMark Vantage pentru procesor cu circa 3000 de puncte. De asemenea, framerate-ul mediu în World in Conflict a crescut cu 15 cadre pe secundă în comparaţie cu rularea jocului la frecvenţe implicite.
CONCLUZIE
ASRock P43R1600Twins-WiFi se adresează utilizatorilor care doresc o placă de bază accesibilă cu o abundenţă de dotări.

Articolul original in : Extreme Pc

Popularity: 23% [?]

Comments (0)

Tags: , , , , , ,

Plăci de bază : Partea I

Posted on 18 July 2008 by Tehnomaniac

ASUS P5E64 WS Evolution

ASUS P5E64 WS Evolution

P5E64 WS Evolution este una dintre cele mai performante soluţii oferite de ASUS pentru socket-ul LGA 775. Ansamblul de răcire este format din trei heat pipe-uri şi trei radiatoare care acoperă southbridge-ul, northbridge-ul şi VRM-ul pe opt stagii. Cele patru bancuri de memorie suportă numai module DDR3 cu o frecvenţă maximă menţionată de producător de 1800MHz. Placa este realizată ordonat şi beneficiază de componente de calitate. Se observă că producătorul a ales să utilizeze numai condensatori solizi. Spatele plăcii este liber, toate componentele VRM-ului fiind amplasate pe partea frontală şi beneficiind de răcire. Back panel-ul este prevăzut cu şase porturi USB, însă placa oferă un total de 12. Tot pe back panel sunt disponibile două porturi eSATA pentru transferarea rapidă a datelor de pe un harddisk extern prevăzut cu o astfel de interfaţă. Pe lângă accesoriile obişnuite din pachet, producătorul oferă o plăcuţă pentru diagnoză.
La frecvenţa standard de 3GHz, temperatura procesorului QX9650 a variat între 27 de grade C în idle şi 39 de grade C în sarcină. FSB-ul maxim atins de P5E64 WS Evolution în condiţii de stabilitate a fost de 470MHz. Frecvenţa maximă obţinută a fost 4001MHz, corespunzătoare unui FSB ajustat din BIOS la 420MHz. De asemenea, frecvenţa memoriilor a fost crescută la 1684MHz. în aceste condiţii, temperatura procesorului s-a apropiat în sarcină de 70 de grade C, în idle menţinându-se la 35 de grade C. în urma overclocking-ului, scorul obţinut la testele de procesor din 3DMark Vantage a crescut cu 3601 puncte. De asemenea, lăţimea de bandă cu memoria la citire raportată de Everest a depăşit 10GB/S.
CONCLUZIE
ASUS P5E64 WS Evolution se adresează exclusiv entuziaştilor, oferind performanţe bune şi potenţial de overclocking ridicat. Preţul de achiziţie este însă şi el pe măsură.

 

GIGABYTE GA-X48-DS4

GIGABYTE GA-X48-DS4

Prin GA-X48-DS4, GIGABYTE încearcă să ofere o implementare cât mai accesibilă a celui mai scump chipset pentru desktop oferit de Intel la ora actuală.
Pentru a reduce costurile, producătorul a renunţat la sistemul Crazy Cool. De asemenea, ansamblurile complicate de heat pipe-uri au fost înlocuite de un radiator masiv montat pe northbridge. Acesta este conectat printr-un heat pipe de radiatorul care asigură răcirea VRM-ului pe 12 stagii. Southbridge-ul este şi el acoperit de un al treilea radiator, acesta fiind însă independent. în ciuda încercării de a oferi un produs high end cât mai ieftin, back panel-ul oferă opt porturi USB, doi conectori Gb LAN, FireWire şi S/PDIF audio. în plus, utilizatorul mai poate beneficia de încă patru porturi USB şi unul FireWire prin intermediul bracket-urilor furnizate în pachet. Totodată, producătorul a folosit numai condensatori solizi la realizarea lui GA-X48-DS4.
La frecvenţa standard, temperatura procesorului a fost de 39 de grade C în idle şi 51 de grade C în sarcină. Scorul acordat procesorului de 3DMark Vantage a fost de 12380 de puncte. FSB-ul maxim atins a fost uşor dezamăgitor - 455MHz. Cu toate acestea, procesorul a rulat în condiţii de stabilitate la o frecvenţă maximă de 3945MHz, pentru un FSB de 415MHz. Memoriile au funcţionat la frecvenţa de 1107MHz. Temperatura în sarcină s-a apropiat de 80 de grade C, iar în idle s-a menţinut la 45 de grade C. Scorul înregistrat în 3DMark Vantage la testele de procesor a suferit o îmbunătăţire cu 3638 de puncte, iar framerate-ul în World in Conflict a crescut cu 16 cadre pe secundă.
CONCLUZIE
GIGABYTE GA-X48-DS4 se adresează utilizatorilor care doresc o soluţie high end, dar dispun de un buget limitat.

 

MSI X48 Platinum

MSI X48 Platinum

X48 Platinum reprezintă cea mai rapidă placă de bază bazată pe un chipset Intel oferită la ora actuală de MSI.
Urmând exemplul ASUS, producătorul a echipat acest model cu un switch pentru slot-urile PCI-Express x16 de culoare galbenă. Acesta este acoperit de ansamblul de radiatoare şi heatpipe-uri care asigură răcirea componentelor vitale ale plăcii. Din păcate, VRM-ul pe opt stagii nu este răcit în totalitate, întrucât tranzistorii care se află deasupra socketului nu sunt acoperiţi de niciun radiator. Toţi condensatorii folosiţi de MSI pentru X48 Platinum sunt solizi. Producătorul a echipat placa şi cu un debug LED cu patru digiţi care permite utilizatorului să pună un diagnostic rapid în cazul în care sistemul nu iniţializează. De asemenea, se remarcă prezenţa butoanelor pentru Power On şi Reset pe placă şi pentru CLR CMOS pe back panel. Totodată, pe back panel sunt prezente opt porturi SATA, un port FireWire şi doi conectori eSATA.
La frecvenţa implicită, procesorul s-a menţinut în idle la temperatura de 31 de grade C, iar în sarcină a atins 47 de grade C. Din păcate, împreună cu un procesor QX9650, placa nu a putut oferi un FSB mai mare de 450MHz. Frecvenţa maximă atinsă pentru procesor în condiţii de stabilitate a fost de 3805MHz, în condiţiile unui FSB fixat la 380MHz şi a unui multiplicator de 10x. Memoriile au rulat la o frecvenţă de 1522MHz. în urma procedeului de overclocking, scorul acordat de 3DMark Vantage pentru procesor a fost îmbunătăţit cu aproape 3000 de puncte. Totdată, framerate-ul mediu în World in Conflict a crescut cu 21 de cadre pe secundă. Temperatura în sarcină nu a depăşi 65 de grade C.
CONCLUZIE
MSI X48 Platinum este o placă de bază High End datorită chipset-ului utilizat şi al facilităţilor oferite, însă potenţialul său de overclocking nu poate satisface pasionaţii cu pretenţii ridicate.

 

FOXCONN BlackOPS

FOXCONN BlackOPS

După o perioadă de încercări de pătrunde pe piaţa retail prin modele destinate segmentelor entry level şi mainstream, Foxconn a hotărât să se adreseze şi entuziaştilor prin modele precum BlackOPS.
Pe lângă layout-ul îngrijit, condensatorii solizi şi fixarea sistemului de răcire cu şuruburi, modelul oferit de Foxconn se remarcă printr-un bundle destinat exclusiv pasionaţilor de overlocking: ventilatoare performante, un con pentru răcire cu azot şi chiar componente pentru voltmoding. Ansamblul de radiatoare a fost proiectat în aşa fel încât să poată fi utilizat şi pasiv, fie echipat cu un ventilator de 7000RPM furnizat în pachet, fie conectat la un sistem de răcire cu apă. Toate componentele VRM-ului pe opt stagii se află pe partea frontală a plăcii şi sunt răcite de un radiator din cupru. Back plate-ul acestuia este menit să preia căldura disipată de componente în PCB. Abordarea producătorului în ceea ce priveşte sloturile de expansiune este cel puţin curioasă.
Astfel, placa nu dispune de niciun slot PCI-Express x1, dar oferă trei sloturi PCI.
în idle, procesorul s-a menţinut la o temperatură de 27 de grade C, iar în sarcină a atins 42 de grade C. Din păcate, FSB-ul maxim atins a fost de numai 440MHz.Cu toate acestea, frecvenţa atinsă de procesor în condiţii de stabilitate a fost de 3963MHz, corespunzătoare unui FSB de 440MHz, iar memoriile au rulat la 1761MHz. în aceste condiţii, temperatura procesorului în sarcină nu a depăşit 67 de grade C. Scorul acordat de 3DMark Vantage procesorului a suferit o îmbunătăţire faţă de scorul obţinut la frecvenţă implicită de peste 4000 de puncte, în urma overclocking-ului, World in Conflict a rulat cu o medie de 204 cadre pe secundă.
CONCLUZIE
Foxconn BlackOPS se adresează prin construcţie şi accesorii unui segment restrâns format numai din pasionaţi de overclocking. Performanţele nu sunt însă cele mai bune din test.

 

GIGABYTE GA-X48T-DQ6

GIGABYTE GA-X48T-DQ6

GA-X48T-DQ6 reprezintă cea mai rapidă platformă Intel oferită de GIGABYTE în acest moment.
Placa este realizată foarte ordonat, remarcându-se utilizarea pe toată suprafaţa ei numai a condensatorilor solizi. VRM-ul pe 12 stagii este răcit, producătorul nelăsând tranzistori neacoperiţi. Modelul beneficiază şi de sistemul Crazy Cool, menit să mai preia o parte din căldura disipată de comonente în PCB. Acest are însă şi dezavantajul imposibilităţii montării anumitor coolere de procesor. Din acest motiv, am fost nevoiţi să renunţăm la acest sistem pe toată perioada testării. Cele patru bancuri de memorie suportă cel mult 8GB de memorie DDR3 la o frecvenţă maximă specificată de 1900MHz. Back panel-ul oferă opt porturi USB, alte patru fiind disponibile cu ajutorul bracket-urilor furnizate în pachet. Cele două slot-uri PCI-Express x16 permit oricărui entuziast să realizeze o configuraţie CrossFire cu două plăci video ATI.
La frecvenţa standard de 3GHz, procesorul a funcţionat la temperaturile de 36 de grade C în idle şi 53 de grade C în sarcină. FSB-ul maxim permis de GIGABYTE GA-X48T-DQ6 pentru procesorul QX9650 a fost de 460MHz. Prin overclocking, s-au atins frecvenţe de 4038MHz pentru procesor şi 1700MHz pentru memorii, corespunzătoare unui FSB de 425MHz. în aceste condiţii, temperatura maximă atinsă de procesor în sarcină s-a apropiat de 80 de grade C. Scorul acordat de 3DMark Vantage pentru procesor a fost de 16405 puncte, cu 4435 de puncte mai mare decât la frecvenţa implicită. în World in Conflict s-a înregistrat o îmbunătăţire a framerate-ului cu aproape 30 de cadre pe secundă.
CONCLUZIE
GIGABYTE GA-X48T-DQ6 este o soluţie performantă si se adresează celor cu un buget mare, costurile de construcţie a unui PC în jurul acestei plăci de bază fiind destul de ridicate.

 

ASUS Rampage Formula

ASUS Rampage Formula

Rampage Formula este una din platformele de top oferite de ASUS pentru procesoarele Intel, făcând parte din familia Republic of Gamers.
Ansamblul de radiatoare are dimensiuni impresionante, acesta asigurând răcirea northbridge-ului, southbridge-ului şi VRM-ului compus din opt stagii. Ca minusuri, nu putem să nu menţionăm prezenţa a doi tranzistori pe partea din spate a plăcii. Un pasionat de overclocking va aprecia cu siguranţă prezenţa butoanelor de Power On şi Reset, dar mai ales a celui pentru CLR CMOS pe back panel. Toţi condensatorii folosiţi de ASUS pentru realizarea acestei plăci sunt solizi. Ca şi în cazul altor modele, producătorul a renunţat la conectorul PS/2 pentru mouse. Astfel, back panel-ul este compus din şase porturi USB, un PS/2 pentru tastatură, un port FireWire, doi conectori Gb LAN şi S/PDIF (coaxial şi optic). Ca bundle software, producătorul oferă locul S.T.A.L.K.E.R. Shadow of Cernobyl, iar ca accesorii merită amintit
display-ul LCD specific modelelor Republic Of Gamers.
Temperatura procesorului la frecvenţa standard a variat între 42 de grade C în idle şi 52 de grade C în sarcină. FSB-ul maxim obţinut a fost de 475MHz, iar frecvenţele pe care le-am putut atinge în condiţii de stabilitate au fost de 3990MHz pentru procesor şi 1120MHz pentru memorii. Astfel, scorul pentru procesor acordat de 3DMark Vantage a crescut cu aproape 4000 de puncte faţă de scorul obţinut în cazul rulării benchmark-ului la frecvenţe implicite. Temperatura în sarcină s-a apropiat de 80 de grade Celsius . în cazul jocurilor, cea mai semnificativă îmbunătăţire a framerate-ului s-a observat în cazul World in Conflict: de la 184 la 203 cadre pe secundă.
CONCLUZIE
Făcând parte din ROG, ASUS Rampage Formula se adresează iubitorilor de jocuri pe PC, însă placa s-a dovedit o soluţie potrivită şi pentru pasionaţii de overclocking.

 

ZOTAC NF780I-A-E

ZOTAC NF780I

Zotac NF780I-A-E reprezintă o implementare a chipset-ului nForce 780i SLI, primul lansat de NVIDIA pentru procesoarele Intel pe 45nm.
Majoritatea condensatorilor utilizaţi sunt electrolitici, singurii solizi fiind cei care contribuie la realizarea VRM-ului. Ansamblul de răcire este alcătuit din trei radiatoare conectate între ele prin două heat pipe-uri şi acoperă northbridge-ul, southbridge-ul, VRM-ul pe şase stagii şi chip-ul NF200-SLI-2, utilizat pentru implementarea celor două slot-uri PCI-Express 2.0. Două dintre stagiile VRM-ului sunt răcite de un al patrulea radiator, independent de celalte şi cu dimensiuni reduse. Cele patru bancuri disponibile pot găzdui până la 8GB de memorie DDR2 cu o frecvenţă maximă de 1200MHz. Un procent mare de utilizatori vor aprecia, cu siguranţă, prezenţa indicatorului cu LED pentru diagnosticarea unor probleme. Pentru stocarea datelor pe dispozitive interne, sunt oferite şase porturi SATA şi un port ATA.
Temperatura procesorului la frecvenţa implicită s-a menţinut la 34 de grade C, atingând în sarcină 42 de grade C. Din păcate, FSB-ul maxim atins a fost de numai 460MHz, însă aceasta este o valoare mai mult decât mulţumitoare pentru o placă de bază care suportă FSB nativ de 333MHz. Pe de altă parte, poate că un voltaj mai mare decât 1.4V (maximum cât suportă NF780I-A-E pentru FSB) ar fi dus la un rezultat mai bun. La limita stabilităţii, procesorul a rulat la o frecvenţă de 3990MHz, iar memoriile la 1120MHz. La noua frecvenţă, temperatura procesorului a variat între 38 de grade C şi 57 de grade C. Se remarcă impresionanta lăţime de bandă cu memoria, la citire depăşindu-se 10GHz.
CONCLUZIE
Pentru cei care doresc o configuraţie 3-way SLI, dar nu sunt dispuşi să investească în NF790I-A-E, Zotac NF780I-A-E este o alegere demnă de luat în considerare, modulul WiFi fiind un atu.

 

ABIT IX38 QuadGT

ABIT IX38 QuadGT

în aşteptarea unor modele bazate pe noile chipset-uri X48, iubitorii produselor ABIT cu un buget mare pot opta pentru actuala placă de bază de top a producătorului: IX38 QuadGT.
VRM-ul digital pe cinci stagii este răcit de un radiator independent a cărui fixare de PCB-ul plăcii nu inspiră prea multă încredere. Northbrige-ul şi sothbridge-ul sunt acoperite de două radiatoare conectate între ele printr-un heat pipe. Deşi radiatorul de pe northbridge are dimensiuni apreciabile, acesta este conectat cu un al doilea heat pipe de un alt radiator pentru a disipa mai rapid căldura. Toţi condensatorii utilizaţi sunt solizi. Un pasionat de overclocking va utiliza cu siguranţă butoanele de Power On, Reset şi CCMOS, pentru care a fost ales un design plăcut. Trebuie menţionat că ultimul a fost amplasat pe back panel, fiind în acest fel mai uşor de folosit. Modelul poate găzdui un total de opt GB de memorie DDR2 repartizată pe patru module şi cu o
frecvenţă maximă de 1066MHz.
Deşi se bazează pe un chipset relativ vechi, FSB-ul maxim pe care l-am putut atinge pe ABIT IX38 QuadGT a fost de 480MHz. De asemenea, procesorul a rulat stabil la frecventa de 4101MHz, corespunzătoare unui FSB de 390MHz. Datorită divizorilor cu memoria foarte restrictivi, frecvenţa maximă la care au putut rula în condiţii de stabilitate cele două module a fost de numai 976MHz. în ciuda frecvenţei mari obţinută pentru procesor, majoritatea rezultatelor în teste nu au impresionat. Se remarcă Everest FPU SinJulia, unde IX38 QuadGT a obţinut cel mai bun rezultat din test.
CONCLUZIE
Pentru cei care îşi doresc o placă de bază high end, dar nu sunt dispuşi să investească într-un model bazat pe Intel X48 sau NVIDIA nForce 790i Ultra SLI, ABIT IX38 QuadGT este o soluţie demnă de luat în considerare.

Articolul original in Extreme Pc

Popularity: 19% [?]

Comments (0)

Tags: , , , , , , ,

GT200 Şl RV770 NOILE NUCLEE GRAFICE

Posted on 17 July 2008 by Tehnomaniac

NVIDIA ATI

Odată cu apariţia nucleelor grafice RV670 de la AMD/ATI şi G92 de la NVIDIA, competiţia pe piaţa acceleratoarelor grafice dedicate a fost relansată, aducând cu sine preţuri mult mai accesibile. Cu toate acestea, singurele produse care ridicau bara performanţelor oferite au fost modelele dual-GPU, Radeon HD 3870X2 şi GeForce 9800GX2. De această dată, noile nuclee grafice lansate au fost proiectate pentru a oferi un nivel cât mai înalt al performanţei. GT200 de la NVIDIA se laudă cu cel mai mare număr de tranzistoare şi cea mai mare suprafaţă a pastilei, în timp ce RV770 oferă un număr fără precedent de stream processors şi un raport performanţă/preţ foarte bun.

Lansarea plăcilor grafice din seria Radeon HD 3800 motorizate de nucleul grafic RV670 a reprezentat un incontestabil succes pentru AMD/ATI. Acest fapt s-a datorat parţial disponibilităţii reduse a plăcilor grafice motorizate de nucleul G92 în primele două luni de la lansare, însă în principal raportului performanţă/preţ foarte bun oferit şi a consumului de curent scăzut datorat procesului de fabricaţie pe 55nm. Replica celor de la NVIDIA a venit sub forma scăderii preţurilor modelelor GeForce 8800GT şi creşterea disponibilităţii acestora. De asemenea, lansarea unor modele noi, precum GeForce 8800GTS cu nucleu G92, precum şi a modelelor din seria GeForce 9000, au întărit poziţia NVIDIA pe piaţă, slăbită şi de lansarea modelului Radeon HD 3870X2.

în tot acest timp însă, atât NVIDIA, cât şi AMD/ATI, au lucrat la noua generaţie de nuclee grafice. Plăcile grafice Radeon din seria HD 3000 şi GeForce din seria 9800 au fost, cu excepţia modelelor dual-GPU, doar o perfecţionare a plăcilor din seria anterioară. Noile serii de plăci video lansate reprezintă atingerea unor nivele de performanţă superioare pentru ambele companii, proiectarea acestor nuclee ilustrând pe deplin acest fapt. Cu toate acestea, strategia fiecărei companii diferă destul de mult de abordările precedente, amintind de cele de acum zece ani sau mai mult.

Se poate spune că strategia abordată de NVIDIA este una clasică, însă nu în totalitate. Accentul este pus pe proiectarea unui model pentru segmentul enthusiast cât mai performant, celelalte segmente fiind acoperite folosind chipurile din generaţiile anterioare. Astfel, segmentul enthusiast este adresat de modelele GeForce GTX 260 şi GTX 280, segmentul performance de către GeForce 9800GTX şi 9800GTX+, segmentul mainstream de plăcile grafice GeForce 9600GT şi 9600GSO, categoria entry-level fiind acoperită de vechile GeForce 8600GT. Noile nuclee grafice proiectate pentru segmentul enthusiast sunt denumite GT200 şi reprezintă o continuare a tradiţiei NVIDIA de a oferi un nivel cât mai înalt de performanţă într-un singur nucleu grafic, indiferent de costurile pe care le implică un asemenea proiect. Restul segmentelor sunt acoperite de modele din generaţiile anterioare, eventual aduse la zi p